miercuri, 8 iulie 2015

Cand cineva drag alege sa plece...

Pentru un numar mic de persoane, cele care ne insotesc o viata intreaga, inima noastra este "acasa". Pentru altele, ea este un hotel in care rezervam cate un loc pentru fiecare musafir drag, cu promisiunea ca, in timp, camera de hotel sa poata deveni acasa sau macar o casa frumoasa de vacanta.

De multe ori, raspundem solicitarilor de intrare in hotelul nostru cu promptitudinea unui receptionist la un hotel de 5 stele. Si lasam sa intre cam cine doreste, dupa un filtru adeseori sumar, ca la aeroport. Si desi uneori "serviciile" noastre coboara sub standardele europene, sunt convinsa ca ne straduim cu totii sa tratam regeste locatarii inimilor noastre. Le oferim empatie, atentie, afectiune, sprijin, implicare in ziele bune si zilele rele, autenticitate, incredere, respect, entertainment si ce-om mai avea noi in meniu.

Si totusi....oricat de bine ar parea ca se simt oaspetii nostri, chiar si dupa ce solicita cheia de la "casa", unii dintre ei, aleg sa plece si sa nu ne mai viziteze resort-ul nici macar in zilele cele mai ploioase.

Ce facem in acest caz?
Mai intai, ii tinem la curent cu ofertele noastre, inclusiv cele mai atragatoare, last-minute. Apoi asteptam, cu rabdare si empatie, oferind spatiu si timp, caci o vizita la hotel nu se planifica de azi pe maine. Si iertam daca oaspetele pierde avionul in ultimul minut, daca isi pierde bagajele si face cale-ntoarsa, daca nu gaseste bani de drum sau ramane blocat in lift. Il iertam si daca nu are chef de iesit in lume o perioada. Il iertam orice ar fi, mai devreme sau mai tarziu.

Dar daca nici macar nu mai tine minte numele hotelului? Daca a ratacit coordonatele gps-ului si nici macar nu mai da refresh si ne lasa cu ochii-n soare? Daca nu are nici cea mai mica intentie de a-si mai vizita vechea camera? Il iertam, dar.....

Il mai asteptam? Inchidem camera, o facem indisponibila sau o oferim altcuiva? 

Il asteptam cat putem. Cat este limita noastra. Cat rezistam sa traim cu dorul si intrebarile fara raspuns.

Si apoi mergem mai departe, intelegand ca unii oaspeti nu vor reveni niciodata si ca daca ar reveni, va fi oricum prea tarziu. Se va fi consumat deja prea mult vin in lipsa lor, se va fi adunat deja o nota de plata mult prea mare pentru ca datoria sa mai poata fi stearsa.

Si asta nu inseamna ceva rau. Din contra. Pana la urma, asta fac oaspetii, nu? Vin si pleaca. Si oricat de mult ti-ai dori sa fi altfel, e mai benefic sa pui cheia intr-un sertar si atunci cand vei fi pregatit. sa o oferi altcuiva.

Si dupa ce se aduna suficent de mult praf in vechea camera, vom putea fi recunoscatori ca am avut privilegiul de a primi acei oaspeti si ca ne-au oferit sansa sa traim impreuna ce a fost mai bun de trait pentru acea fila din povestea noastra.
Si vom putea primi noi vizitatori, poate chiar mai simpatici si mai hotarati sa ramana alaturi de noi, ca acestia:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu