(Am tot editat acest articol pentru ca am realizat cat de greu este sa vorbesc despre copii.,,,)
Nu exista parinte perfect si nu exista copil perfect asa cum nu exista nimic perfect pe lume. Si totusi: asa cum ne imbunatatim meniul zilnic, lista de cumparaturi si planurile de vacanta, oare noi, parintii putem face mai bine acest mestesug care se numeste parenting? Ce anume? Cum? De unde incepem?
Hai sa ne privim in oglinda. In cea mai curata oglinda din casa: ochii copiilor nostri. Si vedem ce descoperim, ce simtim, ce am vrea sa schimbam.
Putem sa notam ce observam la copii intr-o zi. Si apoi sa privim la noi insine si sa incercam sa facem legaturi intre ceea ce vedem la ei si ceea ce le transmitem noi. Pentru ca ei simt ca noi, actioneaza ca noi, reactioneaza ca noi.
Perfectionismul, impulsivitatea, rigiditatea, teama sau lipsa de comunicare sunt cateva din lucruile pe care le-am putea gasi.
Un exemplu:
Daca noi nu vorbim cu copiii despre noi insine, nici ei nu vor sti sa vorbeasca despre ei. De aici clasicul raspuns la clasica intrebare: "Cum a fost la scoala?"- "Bine". Noi asteptam de la copii sa povesteasca. Dar cati dintre noi povestesc copilului despre cum a fost la serviciu, cum a fost in trafic, cum a fost in pauza de masa?
Da, ne-ar placea sa avem copii veseli, optimisti si relaxati :) Dar noi cum contribuim la toate astea?
Copilul simte si preia din emotiile noastre. Degeaba ne ascundem. Copiii simt cand e ceva in neregula cu parintii. Si se agita, nu inteleg ce se intampla, nu stiu daca e vina lor, nu stiu ce va urma. Se tem.
Un prim pas in acest caz ar fi sa recunoastem:"Sunt obosit/a si ingrijorat/a. Nu este vina ta. Am niste probleme pe care le voi rezolva si totul va fi bine. Nu-ti face griji!". Poate ca nu va intelege exact ce se intampla, dar copilul se va simti in siguranta.
Pentru ca una din cele mai mari temeri ale copiilor este teama de abandon. Atunci cand atmosfera devine tensionata in jurul lor, ei nu stiu ce se intampla si nu stiu la ce sa se astepte. Se tem ca vor fi abandonati. Dar noi ii putem alina. Cu doar cateva cuvinte simple si grijile lor vor deveni mai mici.
Nu avem o traditie in a vorbi cu copiii ca si cum ne-ar fi prieteni. Dar ne dorim ca ei sa ne vada ca prietenii lor. Nu-i nimic. Putem schimba asta ;). Le putem arata ce inseamna prietenia, sinceritatea si acceptarea, incepand cu noi.
