luni, 26 ianuarie 2015

Cinci idei despre schimbare

1. Schimbare....ce senzatii va produce in corp acest cuvant? Observati-va reactia interioara si veti afla daca imbratisati acest concept sau ii opuneti rezistenta.

2. Schimbarea exista. Nu o putem orpi.  Fiecare celula din noi se schimba, fiecare molecula din mediul in care traim se modifica. Ceea ce suntem azi este rezultatul unui lant lung de schimbari. Daca am constientiza ca in jurul nostru si in noi se produc milioane de schimbari in fiecare zi, la inceput poate ne-am speria. Se schimba lumina, se schimba vremea, se schimba temperatura, se schimba hainele, emotiile, nivelul de energie, gandurile, locul, imaginile pe care le vedem, sunetele pe care le auzim, ne schimbam pozitia pe scaun, cineva intra in birou, cineva iese, facem schimb de cuvinte, de idei, de stari, se schimba atat de multe in noi si in jurul nostru in fiecare zi!
3. Dar daca am constientiza ca organismul nostru are o capacitate uriasa de adaptare astfel ca, la finalul fiecarei zile pline de schimbari, suntem inca aici?  Oare am intelege ca schimbarea e parte din noi si din natura noastra? Oare am prinde mai mult curaj?Asadar, de ce sa ne opunem schimbarii? De ce sa fugim de ea? Cu totii ne putem adapta, este in ADN-ul nostru. 
4. Putem fi cei care produc schimbari sau putem lasa soarta, familia, colegii si altii sa produca schimbari pentru noi. Schimbarea este un act de creatie. Este un instrument magnific pentru a ne recrea prezentul si a construi viitorul. 
5. Alegem schimbarea cand ceva nu ne place. Daca nu ne plac anumite aspecte ale vietii noastre, daca nu suntem multumiti de nivelul de energie si vitalitate, daca vrem relatii mai bune, stari mai bune, o viziune mai clara, satisfactii mai multe..orice, atunci schimbam ceva. Cu cat insatisfactia e mai mare, cu atat motivatia pentru a ne schimba e mai mare. Asadar, ne putem intreba: daca nu am schimbat nimic pana acum, poate ca nu m-a deranjat atat de mult? Ce m-a tinut pe loc, ce temeri, ce convingeri, ce blocaje?

Concluzii: schimbarea nu e "bau-bau" :). Ne putem imprieteni cu ea, pas cu pas. Avem resurse pentru a ne adapta si avem puterea de crea (si) prin schimbare. 


sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Ce sunt convingerile limitative?

Ii intalnim adeseori prin oras, la metrou, in autobuz, la supermarket, la semafor: sunt acei oameni postati in fata usilor, vitrinelor sau ghiseelor si care nu se dau nicicum la o parte, desi tu dai semnale, directe sau indirecte, ca vrei sa treci, sa cobori, sa inaintezi. Tusesti usor, spui"pardon'' sau "coborati?" sau "imi dati voie sa trec?" si ei tot acolo stau. Uneori, ramanem si noi pe loc din cauza lor. Alteori, ii ocolim si gasim o alta iesire. Sau ii confruntam, ne facem loc, insistam, dam din coate si reusim.

Cam asa sunt si convingerile limitative. Sunt acele ganduri pe care le avem despre noi sau despre ceilalti, care, sub o forma sau alta, ne spun "NU SE POATE" sau "NU POT". Fie ca ne dam seama sau nu, aceste ganduri ne tin pe loc, ne incurca, ne limiteaza in explorarea optiunilor pentru solutionarea unei probleme. Daca le-am putea vedea, le-am putea combate. Am putea spune "imi dati voie sa trec?" si ne-am vedea de drum. 
Cum le identificam? Analizand. Singuri sau impreuna cu un partener de discutie, convingerile limitative sunt mai usor de scos la lumina daca ne punem intrebarile potrivite: 

ce anume cred ca nu pot face?
cine crede ca eu nu pot?
ce cred ca nu am/ nu sunt suficient pentru a reusi?
ce parte a corpului meu resimte cel mai mult rezistenta?

Si preferata mea: pe cine as deranja daca as putea? Este posibil ca anumite convingeri limitative sa nu fie ale noastre, ci ale unei persoane apropiate pe care o stimam, admiram sau iubim.

Printre cele mai comune convingeri limitative, se numara: "eu nu sunt suficient de bun/ frumos/destept/ rezistent/talentat/norocos/bogat/increzator pentru a reusi" sau " eu sunt prea ocupat/ incet/ obosit/plictisitor/urat ca sa reusesc".

Exista o cale

Pentru toate acele momente in care simtim ca nu gasim solutiile potrivite, ca nu avem resurse suficiente, ca mediul ne este potrivnic, ca ne impotmolim sau ne invartim in cerc....exista o cale. Aceasta cale nu este universala, nu se arata la fel tuturor si nici nu se deschide in acelasi mod pentru toata lumea. Ea este unica si ne apartine in totalitate. Fie ca o gasim singuri sau ne alegem un partener care sa ne reflecte lumina, a accepta ca aceasta cale exista si ca este a noastra este primul pas.
Eu am ales o cale foarte prietenoasa: pe ea pot face pasi mici, agale, ma pot odihni pe o banca din lemn, e umbrita si luminoasa in acelasi timp si e suficient de
misterioasa ca sa ma faca sa vreau sa continui.


   Calea voastra cum arata?